Conducerea PSD se reunește la Sinaia. Legea salarizării unitare, evaluarea lui Ponta și raportul lui  Tudorel Toader privind evaluarea procurorilor generali se află pe agenda discuțiilor social-democraților. La întâlnire va participa și copreședintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu care va semna, împreună cu liderul PSD Liviu Dragnea, proiectul de lege privind salarizarea unitară în sistemul bugetar. 

Proiectul de lege urmează să fie asumat de grupurile parlamentare ale majorității și supusă dezbaterii Legislativului.

Printre subiectele care vor fi dezbătute în ședința conducerii PSD se află și evaluarea făcută de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, şefilor Parchetului general şi DNA.


Cel mai important punct pe agenda ședinței este semnarea proiectului legii salarizării unice, de către liderii coaliției de guvernare. ”Îl invit joi pe preşedintele Tăriceanu să vină la Sinaia să semnăm împreună acest proiect de lege”, spunea Dragnea.


De asemenea, se va dezbate şi situaţia lui Victor Ponta, căruia i se cere excluderea din partid după ce a lansat numeroase critici la adresa lui Liviu Dragnea. Ponta a anunțat încă de marți că nu știe dacă va merge la ședința PSD de la Sinaia. Și a transmis un nou mesaj critic la adresa lui Liviu Dragnea.


Deputatul social-democrat a menționat că, de fiecare dată când preşedintele PSD, Liviu Dragnea, va spune „o minciună” despre el, va răspunde, la rândul său, cu un adevăr despre acesta.
„Am de făcut în viaţă lucruri şi mai importante şi mai plăcute decât să mă cert cu Dragnea. De fiecare dată i-am răspuns, dacă nu mai zice nimic de mine, nu-i mai răspund, dar, de câte ori o să spună o minciună despre mine, eu o să spun un adevăr despre el şi credeţi-mă că ştiu atâtea adevăruri că nu terminăm în cinci ani. Deci când a zis prostia aia că sunt plătit de Soros, de SRI, de nu ştiu cine, de Băsescu, eu i-am zis un adevăr, unul mic, îl ştim noi. (…) E stăpânul României, e şeful PSD, al Guvernului, are alte treburi decât să se certe cu mine”, a afirmat Victor Ponta.


O discuție va viza și afirmațiile unor parlamentari PSD privind homosexualii. Liviu Dragnea le-a transmis colegilor că PSD ester un partid tolerant.”Le spun tuturor şi o să discut mai apăsat cu ei la Sinaia, poate aerul de munte o să le facă bine a toţi şi o să le dea să aibă capacitatea de înţelegere mai mare a cea ce înseamnă PSD şi a ceea ce înseamnă viziune PSD”, spunea Dragnea despre afirmațiile publice ale senatorului Ioan Deneș, care declarase, în cadrul unei conferinţe de presă, că persoanele de acelaşi sex nu au voie să se ţină de mână pe stradă dacă nu scrie în vreo lege acest lucru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here