Cătălin Moroșanu a câștigat spectaculos în gala Superkombat de la Madrid. El l-a învins pe Lukasz Krupadziorow, la puncte, sâmbătă seara, la categoria grea, în gala de la Palacio Vistalegre, informea agerpres.ro. 

Moroșanu a dominat primele două reprize iar adversarul său a fost numărat în fiecare dintre acestea, în runda a doua fiind trimis la podea. Colosul polonez a rezistat însă și a dat o replică bună în ultima repriză, dar Moroșanu a obținut victoria la puncte.

Ceilalți doi români care au urcat în ring în această gală au pierdut, Eduard Chelariu fiind învins la puncte de congolezul Nenes Nayanesh, în timp ce Cristian Ristea a pierdut prin KO tehnic în repriza a doua în fața polonezului Dawid Zoltaszek.
O victorie spectaculoasă a obținut portughezul Bruno Susano, KO în prima repriză, în fața surinamezului Clyde Brunswijk, după o lovitură înaltă cu călcâiul din întoarcere.
Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea, prezentă la gală alături de iubitul său, jucătorul columbian Santiago Giraldo, a fost cea care i-a înmânat premiul elvețianului Patrick Schmid, victorios în fața spaniolului Daniel Oso Perez.


  • Rezultate: 
    Superkombat WGP II Madrid:

  • Super Fight — cat. grea (+96 kg) 
    Cătălin Moroșanu (România) b. p. (unanimitate) Lukasz Krupadziorow (Polonia)

  • Super Fight — cat. grea (+96 kg) 
    Dawid Zoltaszek (Polonia) b. KO tehnic r.2 Cristian Ristea (România)

  • Super Fight — cat. grea (+96 kg) 

    Bruno Susano (Portugalia) b. KO r.1 Clyde Brunswijk (Surinam)


  • Super Fight — cat. grea (+96 kg) 
    Patrick Schmid (Elveția) b. p. (unanimitate) Daniel Oso Perez (Spania)

  • Super Fight — cat. semigrea (-81) 
    Daniel Stefanovski (Elveția) b. KO r.1 Janu da Cruz (Guineea Bissau)

  • Super Fight — cat. mijlocie (-73 kg) 
    Nenes Nayanesh (RD Congo) b. p. (unanimitate) Eduard Chelariu (România)

  • Super Fight — cat. mijlocie (-73 kg) 
    Edye Ruiz (Spania) b. p. (unanimitate) Youssef El Hadmi (Maroc)

  • Super Fight — cat. supermijlocie (-77 kg) 
    Lolo Romero (Spania) b. p. (unanimitate) Omar Amash (Israel)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here